18/365 Am greșit, data viitoare fac mai bine.

Câteva idei de noapte bună, rotite cumva în jurul fabulosului motto “Do epic shit”, unul dintre preferatele mele.

– Fără greșeli, clar nu se poate.

Cine zice altfel, este un mincinos cu m mare.

– Făcând greșeli, înveți.

Cel mai bun profesor în viață îți vor fi greșelile tale. Încearcă orice până-ți reușește și nu pleca urechea la ce zice lumea. Ce, tu n-ai greșit niciodată?

– Reține lecția, nu greșeala.

E greu, știu, dar nu imposibil. Nu trebuie să dai play la nesfârșit scenariului în care ai greșit. Trage concluzia, învață-ți lecția și mergi mai departe. Fii blând cu tine, meriți!

– Nu regreta greșeala.

De unele-ți va părea rău, pe altele le vei regreta amarnic iar peste multe vei trece mai ușor. Ăsta-i factorul uman.

– O colecție de greșeli o poți numi experiența ta personală.

Exact, iar chestia este a ta și nimeni nu ți-o poate lua. Ăsta este bagajul tău în lumea largă.

– Mai bine să greșești, decât să nu încerci deloc.

Frica de a greși este înspâimântătoare, însă are leac. Încearcă până reușești. Expune-te, așteaptă-te să nu-ți nimerească din prima și data viitoare, țintește mai sus.

– Greșelile se pot repara.

Nu toate, dar da, unele pot fi corectate. Oamenii pot ierta și viața merge mai departe.

Cel mai mult contează de câte ori te ridici de jos după ce ai greșit. Hai, fruntea sus!