20/365 Filozofeli de vineri seară

Declar (aproape) gata vinerea și asta după o zi în care stânga n-a știut ce face dreapta. S-a lăsat cu bucătărit gogoși mari și faine acu la ceas târziu de seară și cum se zice, tocmai ce-am pus fundul jos. Măcar mă dor picioarele de bine.

Atunci hai să conchidem în stil de mare filozof.

Nimeni nu-ți poate pune granițe.

Tu ești cel care visează visul și tu ești cel care-l împlinește. Nu permite nimănui să-ți zică altfel. Și dacă-ți zice, stai cu capul în nori. Îngrijește-ți visul și nu-l împărtăși proștilor, pentru că ți-l vor călca în picioare.

– Lasă-i să te creadă cum vor ei.

N-ai nimic de demonstrat nici lui X și nici lui Y. Niciodată. Tu să fii tu, mereu pentru tine. Stay true to yourself cum se zice, e mare lucru, pe bune.

– Vezi pe lângă cine-ți pierzi vremea

Dacă în cercul tău de oameni tu ești cel mai breaz, poate c-a venit timpul să-ți faci prieteni mai deștepți. Poți să-mi dai peste nas, însă este adevărată zicala aia, cum că ești suma celor cinci oameni cu care-ți petreci timpul. Stai lângă oameni deștepți, optimiști, care au succes și te motivează să fii la rândul tău un om de succes.