Din capitolul “Medic veterinar de succes”, Interviu Dr. Ana Ionescu, Res.ECVIM (Oncology), The Royal (Dick) School of Veterinary Studies, Edinburgh.
Oncologia, un domeniu captivant, revoluționar dar și sensibil, unde drumurile dintre viață și moarte se întrec mereu într-o cursă contra timp. Ce nu știi, este că are o ușă secretă care duce pe drumul speranței, unde știința îți ghidează pașii și are un cuvânt greu de spus. Ascultând-o pe Ana, am înțeles mai bine viața și mai mult, din ce unghiuri să privesc totul.
V.J.: Cred că cel mai fain și real lucru este să-ți urmezi pasiunea. Cum te-ai îndrăgostit de oncologie sau cum te-a găsit ea pe tine?
A.I.: Îmi sunt foarte dragi animalele în vârstă iar majoritatea pacienților oncologici, sunt câini și pisici peste 8-9 ani. Majoritatea pacienților noștri sunt minunați și aproape de fiecare dată vin foarte bolnavi; e satisfăcător să îi vezi de la o săptămână la alta cum se simt mai bine, chiar dacă de multe ori e pentru o perioadă scurtă de timp.
V.J.: Cum ai știut că rezidențiatul pe oncologie va fi acel ceva pe care trebuie să-l faci pe drumul tău profesional?
A.I.: Oncologia veterinară e încă o ramură nouă și este foarte mult loc pentru inovație și research. Sper pe parcursul rezidențiatului și după aceea, să aduc și eu o mică contribuție la îmbunătațirea felului în care tratăm pacienții noștri cu cancer. Am ales acum câțiva ani că vreau să mă specializez iar oncologia am descoperit-o pe parcurs, acum nu îmi imaginez făcând altceva.
V.J.: Cum decurge o zi normală din viața unui rezident pe oncologie și cum integrezi în paralel, sănătatea mintală în rutina ta?
A.I.: Ziua începe de regula la 7:30 dimineața, când trebuie să examinăm pacienții spitalizați, după care de regulă, avem în fiecare dimineață ceva de la 8 la 8:30 (book club de oncologie, fiziologie, medicină internă, journal club, cytology sau histology rounds). De la 8:30 avem “rounds”, unde studenții prezintă toate cazurile din ziua respectivă și facem un plan pentru fiecare. După aceea, avem consultații și “work ups” până la ora 5. După 5 de regulă, fie avem un seminar, fie scriem scrisorile pentru proprietari și pentru veterinarii care ne-au trimis cazurile iar după aceea, pregătim cazurile pentru următoarea zi. Și pe lângă asta, toți trebuie să fim de gardă prin rotație.
De regulă, zilele de lucru sunt destul de lungi și ca parte din rezidențiat avem de pregătit prezentări, lucrări mai scurte și proiectele mai mari. Încerc măcar o zi din weekend să o țin pentru mine și să nu fac nimic legat de muncă.
V.J.: Ce ți-ar plăcea ca lumea să știe în mod deosebit despre oncologia veterinară?
A.I.: Că e mult mai mult decât pare la suprafață și că impactul în viața animalelor dar și a familiilor lor, poate fi semnificativ.
V.J.: Ce sfat ai acorda studenților la MV și tinerilor veterinari?
A.I.: Nu contează ce fel de student ai fost în facultate și asta nu te ține înapoi. Când începi să lucrezi, începi de la zero și medicina veterinară după facultate e incredibil de vastă, dacă ești curios, iubești animalele și îți place să muncești. Sunt nenumărate posibilități și toate, cât se poate de variate. Este ceva pentru oricine.
____
La Școala Junior vet, ai mereu parte de Educație Continuă la cel mai înalt nivel. Devino abonat Junior vet și ești mereu pe fază: https://bit.ly/3wUJ8l0