Din capitolul “Medic veterinar de succes”, Interviu Șef lucrări Dr. Tiberiu Constantin, Res.ECAR, Facultatea de Medicină Veterinară București.
Cum îți crești doza de motivație atunci când drumul tău profesional n-are cărare sau când simți că bați pasul pe loc? Vă zic eu, stând de vorbă pentru cinci minute, cu Dr. Tiberiu Constantin, Res.ECAR.
Un spirit optimist, dârz și o prezență dinamică, Tibi este unul dintre cele mai frumoase exemple despre cum se împletesc pasiunea, dedicația și perseverența în construirea unei cariere de succes. Și ce-mi plac cel mai mult, este implicarea de care dă dovadă în rândul studenților și acel give back, fără de care n-am putea reuși.

V.J.: De la statutul de student la MV la cel de cadru didactic și anume, Șef lucrări la disciplina de Reproducție în cadrul Facultății de Medicină Veterinară București, ce ți se pare că s-a schimbat la generațiile de studenți și ce schimbări ți-ai dori să vezi implementate pe viitor?
T.C.: Deși s-au scurs 10 ani de la absolvirea facultății, pot spune că generațiile s-au schimbat, pe de o parte, prin prisma pandemiei prin care am trecut cu toții, iar pe de altă parte, prin abuzul telefonului mobil. A nu se înțelege că această schimbare este neapărat una de rău augur.
Nu îmi place să cred că interesul studenților s-a voalat de-a lungul timpului, dar cu siguranță răbdarea lor este mai redusă ca urmare a rapidității cu care lucrurile se învârt în jurul nostru. Dacă sistemul de învățământ ar permite, aș pune mai mare accent pe lucrul cu studenții interesați și foarte dedicați.

V.J.: Cel mai frumos lucru este să-ți urmezi pasiunea și tu faci asta, cum ți-ai dat seama că vrei să urmezi această ramură a reproducției?
T.C.: Ca orice student în anii terminali, ofertele de angajare și provocările erau destule și foarte variate. Locul unde mă aflu acum nu a fost deloc calculat, ci a fost ca un cumul de factori, dar este cert că persoana care a văzut un potențial în mine pe această ramură a fost regretabilul Prof. Alin Bîrțoiu, căruia îi voi fi veșnic recunoscător.

V.J.: Fiecare zi vine cu o agendă academică încărcată, cum faci față tuturor provocărilor profesionale? Cum incluzi sănătatea mintală în viața de zi cu zi?
T.C.: Deși locuiesc relativ aproape de locul de muncă, în tot acest timp petrecut, fie în mașină, fie pe bicicletă, găsesc răgaz să lucrez cu mine pentru a nu mă enerva și a nu mă afecta eventuale conflicte, energii negative etc.

V.J.: Ce te-a determinat să aplici pentru un rezidențiat pe reproducție în cadrul ECAR și ce înseamnă pentru tine acest program de specializare?
T.C.: Nu am fost de la început foarte convins că vreau să fac asta, deși în cadrul școlilor de vară la care am participat în calitate de doctorand deja luasem contact cu rezidenții și o parte din diplomații colegiului ECAR. Cred că motivația principală a fost reprezentată de faptul că era ceva nou pentru cineva din România și în același timp, foarte greu.
Am ales să fac rabat de la multe momente de liniște și relaxare în detrimentul pregătirii continue pe acest domeniu, urmărind ca principal scop ridicarea nivelului de informații oferite studenților, calității protocolului de tratament și dezvoltarea disciplinei și a facultății unde îmi desfășor activitatea.

V.J.: Cu ce provocări vine la pachet un rezidențiat?
T.C.: De la bun început trebuie conștientizat că înseamnă multă muncă, perseverență și când crezi că nu mai poți, tot mai poți un pic. Această poziție te obligă să fii din ce în ce mai bun pe zi ce trece cu scopul final de a trece cu bine peste examenul final.
V.J.: Ce perspective de viitor ai la orizont după dobândirea diplomației, respectiv a titlului de specialist în reproducția animalelor?
T.C.: Ca diplomat într-o anumită specializare înseamnă maximul de cunoștințe și experiență pe acel domeniu oferindu-ți posibilitatea de a lucra atât în privat, cât și în mediul academic pe salarii atractive, iar respectul colegilor și al proprietarilor cu siguranță că este direct proporțional valorii.

V.J.: Ce sfat ai acorda studenților la MV și tinerilor veterinari?
T.C.: Le sugerez să creadă în șansa lor, să de dăruiască profesiei alese și să nu le fie frică să împărtășească din cunoștințele lor și altor colegi. În acest fel, vom crește împreună calitatea actului medical și vom contribui la o mai bună imagine a profesiei.
_________
Dacă ești pasionat cu adevărat de chirurgie și ești interesat să pășești pe acest drum, ți-am pregătit ceva deosebit: Junior vet Modul hibrid Chirurgie, 25 Martie-10 Septembrie 2023
53.5h Educație Continuă/ Medici veterinari coordonatori Dr. Ciprian Ober FMV Cluj-Napoca & Dr. Tiberiu Constantin FMV București / Junior vet Journal Club / Junior vet Smart Wallet / Junior vet Grants
Special croit pentru nevoile studenților de la MV anul VI, absolvenților și tinerilor veterinari, cu scopul inițierii pe drumul chirurgiei sub supervizarea atentă a celor mai buni din domeniu.
1 loc gratuit prin programul Junior vet Grants (în valoare de 7.000lei)
Modul hibrid Junior vet Chirurgie: https://juniorvet.ro/modul-chirurgie/
Înscrierea este deschisă.
_____
Devino abonat Junior vet și ești mereu pe fază: https://bit.ly/3wUJ8l0