Misiune, Viziune, Valori
Educația continuă, o normalitate. Accesul, o posibilitate reală.
De peste 11 ani, Junior Vet construiește contexte în care oamenii din comunitatea veterinară pot învăța, exersa și evolua împreună. Am dezvoltat programe educaționale, evenimente internaționale, inițiative pentru comunitate și un centru propriu de training, din convingerea că putem construi aici, în România, educație la nivelul celor mai exigente repere ale profesiei. În această muncă se întâlnesc experiența lectorilor, curiozitatea participanților și contribuția generațiilor de studenți, absolvenți, voluntari și colaboratori care au crescut alături de noi.
Suntem tineri cu numele și păstrăm curiozitatea începutului. Parcursul educațional pe care îl construim însoțește însă întreaga viață profesională: de la studentul la medicină veterinară care își caută reperele până la medicul veterinar cu experiență care își aprofundează competențele, de la asistentul veterinar până la managerul care învață să susțină dezvoltarea unei echipe.
Misiunea noastră
Facem educația veterinară de calitate accesibilă, relevantă și continuă, construind legături între cunoașterea științifică, exercițiul practic și responsabilitatea față de viață. Ne interesează ceea ce învățarea schimbă în activitatea de zi cu zi: discernământul profesional, siguranța deciziilor, colaborarea și încrederea construită pe competență. Alegem repere internaționale exigente și lucrăm pentru ca ele să devină accesibile aici, odată cu evoluția profesiei.
Viziunea noastră
Ne dedicăm dezvoltării unui sistem educațional coerent, în care oamenii găsesc continuitate, îndrumare și posibilități reale de progres. Pentru noi, normalizarea educației continue înseamnă ca învățarea să își aibă locul firesc în viața profesională, susținută de timp, resurse și o cultură în care întrebările sunt încurajate, iar recunoașterea propriilor limite deschide drumul către competențe noi. Ne dorim ca experiența acumulată în acești peste 11 ani să susțină o construcție durabilă, capabilă să ajungă la mai mulți oameni, la nivel național.
Valorile care ne conduc
Exigența ne obligă să alegem atent ce predăm, cum predăm și ce poate fi transferat în practică. Respectul pentru oameni ne cere să înțelegem ritmuri, responsabilități și puncte de plecare diferite, oferind un mediu în care se poate spune „nu știu” fără teama de a fi judecat. Generozitatea și reciprocitatea ne îndeamnă să întoarcem către comunitate din cunoașterea, oportunitățile și resursele pe care le-am dobândit. Colaborarea și integritatea susțin felul în care construim: împreună, cu responsabilitate pentru calitatea educației și pentru încrederea celor care ne aleg.
Acces și incluziune
Accesul la educație este o cauză pentru care milităm și un criteriu după care ne evaluăm munca. Informația abundentă devine utilă atunci când omul are condițiile, îndrumarea și încrederea necesare pentru a învăța. Costurile, distanța, timpul, responsabilitățile familiale sau lipsa unor repere pot restrânge această posibilitate. A ști de ce, cum și când să înveți face parte din accesul real la educație.
Acordăm o atenție deosebită studenților din medii dezavantajate socioeconomic, inclusiv celor cu burse sociale, absolvenților aflați la început de drum și profesioniștilor implicați în medicina veterinară socială ori cu acces limitat la formare. Am împărțit din resursele noastre financiare, logistice și educaționale pentru a susține participarea lor. Lucrăm pentru ca acest sprijin să capete continuitate și amploare, păstrând exigența educațională și respectul pentru demnitatea fiecărui participant.
O construcție la care putem contribui împreună
Educația de nivel înalt presupune investiții constante în oameni, infrastructură, echipamente și timp de formare. Presiunea economică asupra celor care învață și asupra celor care organizează învățarea face cu atât mai necesare mecanismele de sprijin. Resursele proprii ne-au permis să construim până aici; dezvoltarea unui sistem cu acces mai larg cere și contribuția unor parteneri care împărtășesc această responsabilitate.
Finanțarea, expertiza și parteneriatele dau continuitate acestei munci și deschid oportunități care, altfel, rămân inaccesibile. Îi invităm alături de noi pe cei care cred în puterea educației de a schimba practica unei profesii și, prin ea, viețile pe care le îngrijim.
Construiește alături de noi! Citește despre cum poți susține accesul la educație veterinară.
Junior Vet Institute
Junior Vet Institute, este o organizație independentă de educație profesională dedicat dezvoltării competențelor în medicina veterinară.
Credem că educația profesională continuă înseamnă mai mult decât transmiterea de informații. Înseamnă dezvoltarea gândirii clinice, consolidarea colaborării în echipă și transformarea cunoștințelor în competențe care pot fi aplicate în practica de zi cu zi.
Prin programele sale, Junior Vet Institute reunește medicina bazată pe dovezi (Evidence-Based Veterinary Medicine), experiența clinică internațională și principii moderne pentru a sprijini dezvoltarea unei practici veterinare mai competente, mai coerente și mai bine pregătite pentru provocările medicinei moderne.
Toate programele sunt construite în jurul dezvoltării competențelor esențiale, a raționamentului clinic și a aplicării acestora în practica medicală de zi cu zi. Credem că valoarea unui program educațional nu este dată de numărul de ore parcurse, ci de modul în care acesta contribuie la schimbarea practicii și la dezvoltarea unei abordări comune în cadrul echipei medicale.
Junior Vet Institute își desfășoară activitatea în propriul centru modern de training din București, dedicat exclusiv educației veterinare, precum și prin programe online interactive, dezvoltate pentru a facilita accesul echipelor veterinare din România și din străinătate la educație de înalt nivel.
Junior Vet Institute este furnizor acreditat de educație medicală veterinară continuă (EMVC) și implementează un sistem de management al calității certificat ISO, ca parte a angajamentului nostru pentru excelență educațională, îmbunătățire continuă și dezvoltare instituțională.
Misiunea noastră este să contribuim la dezvoltarea competențelor, a gândirii clinice și a colaborării profesionale, astfel încât echipele veterinare să poată construi standarde de practică tot mai ridicate, în beneficiul pacienților, al proprietarilor și al profesiei.
Nu organizăm doar programe educaționale, ci contribuim la dezvoltarea unor echipe veterinare care gândesc, colaborează și iau decizii după aceleași principii.
Prin Asociația Matei și Prietenii, organizația noastră nonprofit, dezvoltăm dimensiunea socială a acestei misiuni, mobilizând resurse și parteneriate pentru acces la educație continuă și incluziune, astfel încât parcursul de formare al studenților și al profesioniștilor din comunitatea veterinară să poată continua dincolo de barierele economice, sociale sau geografice cu care se confruntă.

